Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Gruia Stoica ameninţă Guvernul. GFR trebuie să plătească până luni 170 milioane de euro

Publicat in Romania Libera, joi 10 octombrie 2013 ·

UPDATE: Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că "nu are nicio treabă" cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.

"Noi suntem pregătiţi să plătim diferenţa de sumă în condiţiile în care vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, adică obligaţiile suspensive fără de care nu se poate închide contractul, implicit avizul de la Consiliul Concurenţei sau, după caz, Comisia Europeană. GFR, ca şi cumpărător, nu are nicio treabă cu HG-ul, vânzătorul trebuie să facă demersurile necesare pentru prelungirea termenului de privatizare în baza contractului semnat între părţi. Pâna în prezent, eu mi-am îndeplinit toate obligaţiile suspensive, am virat 30 de milioane de euro şi am tratat cu maximă seriozitate acest proces de privatizare pe care vreau să îl duc până la capăt. Dacă vânzătorul nu obţine prelungirea, este problema lui şi ca în orice relaţie contractuală, vom analiza varianta de a ne recupera, cel puţin, costurile avute pe toată perioada privatizării", a declarat omul de afaceri, potrivit Mediafax.

---

Proiectul hotărârii de prelungire a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a fost inclus pe lista actelor discutate în şedinţa de miercuri a Guvernului, a precizat Biroul de Presă al Executivului, conform Mediafax.

"Ministerul Transporturilor nu a propus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului un asemenea proiect şi nici nu a fost vreo discuţie pe acest subiect în şedinţa de guvern", au precizat reprezentanţii Biroului de Presă.

De altfel, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, nici nu a participat la şedinţa de Guvern, întrucât a fost la Luxemburg.

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern în ba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 23 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 56 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 16 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 35 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°