Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a dispus, marţi, ca Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) să depună, la dosarul in care Corina Voiculescu il acuză pe Daniel Morar că ar fi solicitat să-i fie ascultate ilegal telefoanele, nota transmisă de instituţie către Serviciul Romăn de Informaţii (SRI).
O solicitare in acest sens a fost făcută, la termenul anterior, de Corina Voiculescu, iar apărătorul procurorului şef al DNA, Daniel Morar, nu s-a opus acestei cereri, spunănd că documentul nu este un secret de stat şi că ar fi util acestei cauze pentru a se vedea ce conţine. Instanţa a admis cererea.
Marţi, instanţa a clarificat ce instituţie trebuie să depună la dosar respectiva notă.
Prezent in sala de judecată, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nota trebuie depusă de DNA, nu de Ministerul Public, in condiţiile in care Direcţia este instituţie cu personalitate juridică.
Nota către SRI trebuie depusă la dosar de DNA pănă la următorul termen de judecată, stabilit pentru 11 decembrie.
Plăngerea Corinei Voiculescu a fost inregistrată la Judecătoria Sectorului 1 in data de 12 iulie 2007. Dosarul in care ea cere daune morale a fost, marţi, la cel de-al doilea termen de judecată.
Fiica mai mică a preşedintelui conservator, Corina Voiculescu, a depus in 19 aprilie 2007, la Secţia Anchete Speciale din cadrul Parchetului Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o plăngere impotriva şefului DNA, Daniel Morar, pe care il acuză de infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.
Practic, in acea plăngere Corina Voiculescu arată că procurorul şef al DNA i-a incălcat dreptul la imagine atunci cănd i-a cerut in mod direct şefului adjunct al SRI, Florin Coldea, date despre viaţa ei privată, dar şi despre activitatea profesională, şi asta in condiţiile in care ea nu face obiectul niciunui