La 29 ianuarie, fotografiile cu 110 sirieni împuşcaţi în cap şi aliniaţi de-a lungul unui râu care trece prin oraşul Aleppo făceau înconjurul lumii. Jurnaliştii cotidianului britanic „The Guardian” au mers în Siria şi au descoperit poveşti despre tortură în închisori secrete, care se termină de cele mai multe ori cu executarea prizonierilor.
Cele 110 trupuri au fost recuperate atunci când apele râului Queiq s-au retras în ianuarie, scoţând la iveală dovezile unui masacru. Victimele aveau urme de tortură, mâinile legate la spate cu fâşii de plastic şi câte un glonte în capetele stâlcite de locituri.
Fotografiile cu aceste trupuri au devenit imediat printre cele mai vizionate şi cele mai elocvente pentru războiul civil din Siria. Nu se ştia însă nimic despre cei peste 100 de bărbaţi ucişi. Jurnaliştii „The Guardian” au încercat să răspundă întrebărilor ridicate de acest masacru.
Majoritatea victimelor au rămas neidentificate: bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Dintre cele identificate, toate locuiau în cartiere din partea estică a oraşului Aleppo, zonă controlată de rebeli. Majoritatea au dispărut la puncte de control ale regimului Bashar al-Assad. Printre aceştia nu există nicio femeie, iar bărbabţii mai bătrâni de 30 de ani puteau fi număraţi pe degetele de la o singură mână.
Probabil că nu vor fi ultimele trupuri aduse în acest fel pe râu, notează publicaţia britanică. La zece zile de la descoperirea iniţială, de pe 29 ianuarie, încă se mai găseau trupuri pe o regiune de patru kilometri de-a lungul râului Queiq.
Victimele au fost îngropate în trei zile - cu 48 de ore mai mult decât prevede tradiţia siriană, în efortul de a da familiilor timp să-şi revendice morţii.
Potrivit jurnaliştilor britanici, cadavrele de pe malul râului ar fi dovezile execuţiilor în masă care se petrec