Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braconaj la frontieră! Bărbaţi prinşi cu plase monofilament în plină prohibiţie

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Cei patru bărbaţi sunt toţi români şi locuiesc în comuna Oancea. Ei au rămas fără instrumentele de pescuit, fără peşte, şi, în plus, s-au ales şi cu dosare penale pentru pescuit în perioadă de prohibiţie şi folosirea unor instrumente de pescuit comercial.

Primii doi braconieri au fost prinşi ieri de o patrulă de poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea.

„Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea a celor două persoane care în urma cercetărilor la faţa locului s-au dovedit a fi doi cetăţeni români cu vârstele de 37 şi respectiv 44 ani care pescuiau cu ajutorul unei plase de pescuit de tip monofilament în lungime de 100 de metri şi cu care capturase cantitatea de 20 de kilograme de peşte de diferite specii, fără a deţine autorizaţie de pescuit în scop comercial”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.

A doua „captură” de braconieri a ajuns pe mâna poliţiştilor în dimineaţa acestei zile. Au fost prinse două persoane pe direcţia localităţii de frontieră Oancea care pescuiau cu ajutorul unei unelte de pescuit de tip voloc având lungimea de 10 metri şi lăţimea de 2 metri.

„În urma cercetărilor, colegii noştri au constatat că cele două persoane sunt cetăţeni români cu vârstele cuprinse între 22 şi 29 ani, ambii domiciliaţi în comuna Oancea şi pescuiau fără a deţine autorizaţie în acest sens”, mai spune Ion Irimia.

În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au ridicat plasa de tip monofilament şi unealta de pescuit de tip voloc în vederea confiscării, au predat Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi cantitatea de 20 de kilograme de peşte, iar pe numele celor patru persoane au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reprodu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 8 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 5 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°