Ungaria nu trebuie să renunţe la ideea de reconstruire şi apărare a coeziunii naţionale, pentru a contracara efectele tratatelor nedrepte de la încheierea celor două războaie mondiale, afirmă vicepreşedintele Parlamentului de la Budapesta, Sandor Lezsak, cu ocazia Zilei Coeziunii Naţionale.
Lezsak a declarat că Ziua Coeziunii Naţionale este o zi de doliu, subliniind că Tratatul de la Trianon, care a cedat două-treimi din teritoriul Ungariei statelor vecine, în 1920, este "cea mai mare tragedie din istoria Ungariei şi cea mai mare ruşine pentru puterile europene".
"Este cinic şi ruşinos că niciun lider european nu a recunoscut că Tratatul a fost imoral şi incorect", a subliniat Lezsak.
Lezsak a anunţat că, în octombrie, va fi lansată o campanie de strângere de semnături pentru a cere Comisiei Europene să acorde autonomie comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic. "În prezent, UE nu oferă suficientă protecţie maghiarilor care trăiesc pe teritorii cedate altor ţări", a adaugă vicepreşedintele Parlamentului de la Budapesta.
Partidul Socialist ungar a comunicat că problemele asociate Tratatului de la Trianon pot fi rezolvate prin integrarea europeană. "Nu trebuie să rămânem ancoraţi în trecut din cauza unui secol de probleme, trebuie să privim spre viitor", a declarat liderul Partidului Socialist, Attila Mesterhazy.
"Vom prospera doar dacă vom avea mai multă toleranţă decât ostilitate. Tratatul de la Trianon este dureros pentru noi toţi", a continuat Mesterhazy, subliniind că nu trebuie uitat contextul şi că trebuie trase învăţăminte. "Ostilitatea, şovinismul, naţionalismul şi ura au fost puncte pe drumul spre Trianon, provocând răni, în loc să le vindece", a subliniat el.
În opinia lui Mesterhazy, integrarea europeană necesită "reunificarea invizibilă a naţiunii unagre", în care frontierele dintre Ungaria, România, Slovacia şi Croaţi