Scriitorul José Saramago a primit Nobelul literar pentru romane care au stârnit dispute cu autorităţile. Academia Suedeză i-a acordat distincţia pentru că, „prin intermediul unor parabole hrănite de imaginaţie, compasiune şi ironie, opera lui ne ajută să descifrăm o realitate iluzorie“.
José de Sousa Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, „într-o familie de ţărani fără pământ", în Azinhaga, în nord-estul Lisabonei. În autobiografia pe care avea s-o scrie peste decenii, scriitorul povestea că porecla pe care consătenii i-au dat-o familiei sale - Saramago -, trecută în certificatul său de naştere drept nume de familie, denumea o plantă sălbatică, cu ale cărei frunze se hraneau săracii. Din cauza condiţiilor grele de viaţă, familia s-a mutat în Lisabona la doi ani după naşterea lui José, care a continuat să petreacă mult timp în satul natal.
În ciuda rezultatelor bune la şcoală şi a interesului crescând pentru literatură, José s-a mutat la o şcoală profesională să înveţe meseria de mecanic, pe care o şi profesează doi ani. Seara, se refugiază într-o bibliotecă publică a Lisabonei. „Acolo, fără ajutor sau îndrumare, mânat doar de curiozitate şi de dorinţa de a învăţa, gustul meu pentru lectură s-a dezvoltat şi s-a rafinat."
Cărţi şi controverse
În 1947, anul în care s-a născut singurul său fiu, Saramago şi-a publicat primul său roman, „Tărâmul păcatului". A mai încearcat unul, dar acesta a rămas nepublicat şi apoi tânărul aspirat s-a hotărât brusc să renunţe, simţind că nu are nimic important de spus. Avea să revină la roman abia peste trei decenii.
Totuşi, n-a putut lăsa în urmă pasiunea pentru literatură şi a scris poezii, publicând volumul „Poeme posibile", în 1966. A lucrat la Editura Estúdios Cor până în 1971 şi la publicaţia „Diário de Lisboa", timp în care i-au apărut texte de critică literară şi multe traduceri din operele lui Maup