Cei trei militari care în ziua de Crăciun a lui 1989 au îndeplinit ordinul de a-i executa pe soţii Ceauşescu risipesc misterul care a învăluit eliminarea fizică a familiei dictatoriale. Dorin Cârlan, Octavian Gheorghiu şi Ionel Boeru dezvăluie laturile ascunse ale execuţiei, pe care românii nu le-au cunoscut niciodată. Secundele de spaimă din acele momente capitale, ordinele militare ale diriguitorilor Revoluţiei, care au fost date înaintea procesului, sunt puse faţă-n faţă cu sentimentele trăite în momentul apăsării pe trăgaci, dar şi în faţa deziluziilor care i-au măcinat mai apoi pentru atâţia ani.

Jurnalul Naţional: Ce se întâmpla în momentul în care v-aţi dus la TAB-ul în care erau Ceauşeştii pentru a deschide uşa în unitatea din Târgovişte?

Octavian Gheorghiu: Când am ajuns acolo, ei şi-au luat mâna. Ori li s-a spus, li s-a comunicat şi lor cum ni s-a comunicat nouă, ori li s-a ordonat să nu se bage. Dar n-au instalat nimic. Mi se pare normal să fi făcut asta, doar erau gazde, i-au ţinut acolo. În clădirea comandamentului erau foarte puţini militari. În regimul ceauşist era foarte clar: nu intra subofiţerul în clădirea comandamentului dacă nu avea treabă specială. În curte erau cadre multe, cu soldaţi, circa 100-200 de militari. Aceşti militari continuau să aibă îndreptate armele spre blocuri. Îşi apărau unitatea. Noi eram cu ochii cât cepele, ca să nu cumva să cădem victime. Ne speriase Stănculescu, zicându-ne că n-are încredere în nimeni. Era ceva suspect, noi eram opt oameni, ei cam 200.

Ştiaţi clar că îi veţi executa pe Ceauşeşti.

Da, ni s-a spus clar că vor fi judecaţi şi apoi vor fi executaţi. Nu s-a pus problema de sentinţă, că-i ducem undeva. Ni s-a arătat înainte şi zidul unde urma să-i executăm. Tot generalul Stănculescu ne-a mai spus şi câte cartuşe să tragem: 30 de cartuşe fiecare, deci câte un încărcător.