Pentru Guvernul pe care il conduc, combaterea evaziunii fiscale este un obiectiv de siguranta nationala si de reforma administrativa, a declarat vineri primul-ministru Mihai-Razvan Ungureanu, in cadrul intalnirii de lucru din cadrul Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.Seful Executivului a cerut continuarea ferma a actiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool si cu produse vegetale. "Avem la dispozitie doua surse importante pentru cresterea veniturilor bugetare si a produsului intern brut: accesarea si gestionarea eficienta a fondurilor europene si combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeana de 40%. Va cer ca in termen de 60 de zile, actiunile dumneavoastra de combatere a evaziunii fiscale in zonele alcool si produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, sa aduca venituri la buget de cel putin 1,5% din PIB. Aveti sprijinul meu neconditionat pentru aplicarea masurilor necesare obtinerii acestui rezultat", a cerut premierul.
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a precizat ca legislatia romaneasca are parghii legislative si instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale. Ministerul Justitiei va face o analiza riguroasa privind aplicarea legislatiei in domeniu si a mentionat ca daca se vor impune modificari, acestea vor fi propuse Guvernului, a adaugat ministrul Catalin Predoiu.
La randul sau, ministrul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi, a mentionat ca "obiectivul privind intensificarea masurilor de combatere a evaziunii fiscale ne va permite sa fim mai flexibili in ceea ce priveste cheltuielile cu investitiile, in timp ce ramanem stricti pe tinta de deficit bugetar pentru 2012 de 1,9% din PIB".
Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a asigurat ca: "Ministerul pe care il conduc si institutiile din subordine vo