Rapid s-a mişcat cel mai bine, cel mai repede şi cel maiprofitabil pe piaţa transferurilor în această pauză competiţională.Au adus până acum cinci jucători de naţională, liberi de contractşi pe salarii mai avantajoase pentru club faţă de jucătorii carevor pleca.
În calcul ar mai putea intra eventualele prime de instalare, dar,trăgând linie, tot se poate spune că tandemul Copos-Dinu Gheorghe adat lovitura.
CFR Cluj şi Steaua sunt celelalte două echipe care au fost foarteactive pe piaţa transferurilor, dar în cazul lor se poate vorbidespre salarii foarte mari plătite noilor achiziţii, dar şi despresume considerabile plătite pentru perfectarea transferurilor.
Practic, "Vamă" le-a suflat contracandidatelor câte un jucător,Deac, respectiv Surdu, fără a-l obliga pe Copos să bage mâna înbuzunar. Alexa, Oros ori Apostol au venit şi ei liberi de contract.La fel ar putea ajunge şi Prepeliţă în Giuleşti.
Cincirapidişti, pe picior de plecare
Dacă, valoric, transferurile în cauză e clar că sunt un plus, şidin punctul de vedere al salariilor se poate vorbi despre oeconomie, în cazul în care se pun în balanţă cu cele alejucătorilor care ar urma să părăsească Giuleştiul. Potrivitinformaţiilor existente, în această vară ar urma să plece măcarcinci fotbalişti: Bornescu, Vidanov, Lazăr, Cesinha şi Spadacio.Însumat, aceştia câştigau aproximativ un milion de euro pe sezon.Salariile celor cinci proaspăt giuleşteni nu depăşesc 750.000 deeuro, ele variind între aproximativ 100.000 şi 230.000 de euro.Nici aducerea lui Lucescu junior nu va produce o gaură în bugetulclubului, pretenţiile fostului selecţioner nefiind unele exagerate,undeva în jurul sumei de 300.000 de euro. Comparativ cu precedentareconstrucţie, epoca Taher, Peseiro etc, Rapid pare să sereinventeze cu costuri incomparabil mai mici. Atunci numai salariultehnicianului po