Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce burtică sexy are Alina Borcea!

Publicat in Libertatea, vineri 16 martie 2012 ·

Operat luni pe cord deschis, Cristi Borcea (42 de ani) abia aşteaptă să părăsească Spitalul Floreasca. Până atunci, Alina şi Mihaela, actuala, respectiv fosta soţie, încearcă să-i ridice moralul. Operat luni pe cord deschis, Cristi Borcea (42 de ani) abia aşteaptă să părăsească Spitalul Floreasca. Până atunci, Alina şi Mihaela, actuala, respectiv fosta soţie, încearcă să-i ridice moralul.

Alina Borcea şi-a vizitat ieri soţul la spital într-o ţinută sexy. Chiar dacă este însărcinată în luna a şaptea, partenera de viaţă a lui Cristi Borcea nu a renunţat la îmbrăcămintea mulată în favoarea uneia mai largi şi mai comode. În afara paltonului menit să o ferească de temperatura scăzută de afară, soţia acţionarului lui Dinamo a purtat o pereche de blugi strâmţi şi o helancă roşie care îi venea ca turnată şi care scotea în evidenţă sânii doamnei Borcea, care va naşte în curând un băieţel.

Alina, care a fost însoţită şi de soacră, i-a adus lui Cristi un pachet cu de-ale gurii şi a părăsit Spitalul Floreasca înainte ca acolo să ajungă Mihaela, fosta soţie a pacientului. Aceasta a venit însoţită de Antonia Melissa şi Mihai Angelo, gemenii lor în vârstă de opt ani. Mihaela Borcea i-a adus lui Cristi o cutie cu suplimente nutritive de ultimă generaţie.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 24 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 22 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°