Probabil că greu vom găsi pe cineva să se împotrivească propunerii Primăriei Petroşani de a se implica mult mai activ în activitatea asociaţiilor de proprietari. Personal chiar am vorbit cu un administrator de asociaţie care propunea, pe vremea când începuseră necazurile cu restanţele la plata apei de pe Aleea Poporului, să se efectueze aceste controale, astfel ca şi primăria să ştie cam care este situaţia administraţiilor, dar şi cetăţenii să fie liniştiţi.
În momentul de faţă cetăţenii sunt invitaţi, conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, să îşi manifeste opinia privitor la intenţia primarului de a adopta următorul proiect de act normativ: „Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind îndrumarea şi coordonarea asociaţiilor de proprietari precum şi desfăşurarea controlului financiar-contabil la asociaţiile de proprietari din municipiul Petroşani”.
Persoanele interesate pot depune în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de act normativ, la Biroul Juridic, Legislaţie, Resurse Umane, cam. 29, la d-na jurist, Sorina Diaconu, până la data de 10.12.2013 sau pot fi trimise prin fax la numărul: 0254.545903 sau în format electronic la următoarea adresă de e-mail: primaria.petroşani@upcmail.ro
Este prima primărie din Valea Jiului care face acest pas important în ceea ce priveşte contorizarea activităţii asociaţiilor. Reamintim că Petroşaniul (urmat de Petrila) este oraşul cu cele mai multe asociaţii de proprietari din Vale.
Probabil că greu vom găsi pe cineva să se împotrivească propunerii Primăriei Petroşani de a se implica mult mai activ în activitatea asociaţiilor de proprietari. Personal chiar am vorbit cu un administrator de asociaţie care propunea, pe vremea când începuseră necazurile cu restanţele la plata apei de pe Ale