Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare contribuţie la fondurile de pensii facultative din acest an este de 50.500 lei

Publicat in Bursa, luni 6 iunie 2011 ·

Cea mai mare contribuţie din acest an în contul unui participant la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) s-a ridicat la 50.429 lei şi a fost achitată în ianuarie, următoarele plăţi mari având valori de 19.600 lei (februarie), res­pectiv câte 12.666 lei în martie şi aprilie.

Contribuţiile pot fi plătite de către angajaţi, de către angajatori în numele salariaţilor sau împreună.

La finele lunii aprilie, cel mai ridicat activ net deţinut de un participant la Pilonul III însuma 154.795,03 lei, comparativ cu 141.046,26 lei în decembrie 2010, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) citate de Mediafax.

Datele Comisiei arată că 8.339 de persoane cotizau în aprilie la două fonduri de pensii facultative, reprezentând 3,55% din totalul clienţilor.

În decembrie 2010, numărul participanţilor înscrişi la două fonduri s-a ridicat la 7.387, de la 4.578 în decembrie 2009.

De asemenea, statisticile instituţiei relevă că 123 de participanţi cotizau în aprilie la trei fonduri de pensii facultative, de la 104 de persoane în decembrie 2010 şi 43 de persoane în urmă cu alte 12 luni.

La mai mult de trei fonduri s-au înscris doar patru persoane, aceeaşi situaţie fiind înregistrată şi în decembrie 2010, comparativ cu doi salariaţi la finele anului 2009.

Pe Pilonul III, activele nete au atins 372,3 milioane de lei la 30 aprilie, în creştere cu 2,5% faţă de situaţia existentă în martie.

La fondurile de pensii facultative contribuie 234.939 participanţi, comparativ cu 230.586 persoane în urmă cu o lună.

În perioada analizată, 4.353 de noi participanţi au ales să adere la unul din cele 13 fondurile de pensii facultative.

Numărul acestora este cu 2,76% mai mare decât al persoanelor care au aderat în luna martie.

Potrivit datelor CSSPP, contribuţiile au fost plătite de către angaja

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 36 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 37 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°