Haina îl face pe om... liber. Un tricou cu o astfel de inscripţie e cît se poate de... parizian.
În metrou, linia 6, spre Charles-de-Gaulle Etoile. O puştoaică poartă cizme cu botul ros, blugi, peste care fusta plisată în dunguliţe maro şi muştar pare uitată din altă zi, altă călătorie; un sacou gri şi o bască trasă realmente peste ochi încheie ţinuta fals neglijentă. Nici o piesă nu are în sine personalitate, luate separat sînt o ratare vizuală. Ansamblul e însă şic, leger, parizian.
În metrou, linia 3, spre Courbevoie: pantof suplu, nuanţă rară – siena arsă. Aceeaşi ca şi pardesiul clasic, impecabil, deasupra genunchiului. Bărbatul elegant e nerăbdător, metroul merge prea încet, ceasul – prea repede. Coboară la staţia Malesherbes şi pantofii (pe ei îi vezi de fapt, şi nu pardesiul de aceeaşi culoare) îl fac să zboare realmente pînă la Sala Cortot. Ţinută de concert sau de orice alt rendez-vous. Oricum Parisul e un spectacol.
În metrou, linia 8, staţia Opera. O botină e galbenă, cealaltă maro. Pe ştaif, la spate, pe papucul maro e prinsă o bulină galbenă, iar pe papucul galben e lipită o bulină maro. Semnul distinctiv că sînt frate şi soră, iar tînăra purtătoare – o fiinţă raţională şi dezinvoltă, în egală măsură.
În metrou, linia 7, spre Courneuve. Aproape că nu le vezi ochii de sub streaşina glugilor, niciodată singuri, măcar cîte doi, îmbrăcaţi identic, tineri de pe care blugii par să cadă şi de fapt nu cad niciodată, cu mîinile în buzunarele bluzoanelor şi fruntea în buzunarul cagulei.
Pe trotuarele Parisului (metroul e un trotuar curgător) vîrsta pare mai puţin vizibilă în haine, aşa cum cochetăria nu e neapărat de gen feminin. Dresurile verzi se poartă foarte bine la 14 sau la 50 de ani, iar eşarfa ecarlat se cuibăreşte cu superbie la gîtul bărbaţilor. Altfel, nici o iluzie, haina e, şi la Paris, paşaport cătr
