A fost odată ca niciodată "Vacanţa cea mare". În regia lui Andrei Blaier. Atenţie, a nu se confunda cu grupul umoristic Vacanţa Mare, care nu face obiectul prezentei. Filmul a avut premiera în anul de graţie 1989, la 13 martie. Suficient de potolit şi chiar de conformist încât să nu atragă asupra-i sabia cenzurii comuniste.
În consecinţă, Andrei Blaier se vede obligat să nu arunce prea multe săgeţi în direcţia puţinelor obstacole pe care pelicula le-a avut de-nfruntat în drumul spre ecrane. Pe scurt, regizorul conchide: "Se poate spune că a fost vorba despre o cenzură nevinovată". Spre deosebire, de exemplu, de oprelişti ca în cazul filmului "Lumini şi umbre", unde cenzura a data iama-n scenariu pe motiv că Ceauşeştilor li s-ar fi părut că familia lor face subiectul filmului.
"E drept", continuă regizorul, "la Vacanţa cea mare, cineva care azi se prezintă drept mare disident" şi scrie la ziare cu pana deontologului "a venit atunci cu patru pagini de obiecţii". Din fericire, superiorul a decis că numai două rânduri ar putea aduce prejudicii de imagine sistemului şi deci numai acelea au fost "corectate".
De altfel, subiectul filmului care îl are ca protagonist pe Marcel Iureş este unul cât se poate de infonsiv: un fiu porneşte în căutarea tatălui uitat, "Neagu Neagu", din Balta Albă. În drumul său regăseşte căsuţa albă rămasă miraculos în picioare, printre blocuri. Din păcate, printre ruine, personajul nu-şi întâlneşte tatăl dispărut fără urmă. În schimb, ajunge faţă în faţă cu propriile amintiri, cu propria copilărie.
Azi, filmul face parte din categoria celor puse bine, la raft, astfel că nu poate fi vizionat decât la Arhiva Naţională a Cinematografiei. Printre puţinele însemnări disponibile sunt cele ale criticului de film Tudor Caranfil, adunate în "Dicţionar de filme", de la Editura Litera Internaţio
