Cine crede în poveştile cu Moş Crăciun, trebuie să creadă şi în poveştile cu Revoluţia română anticomunistă din decembrie 1989. Că doar au acelaşi grad de credibilitate.

Se spune că tonul acestei revoluţii - „spontane”, dar regizate din studiourile de videochat din Moscova - a fost dat în oraşul Iaşi, la data de 14 decembrie 1989. Povestea pretinde că o mână de ingineri curajoşi, salariaţi ai Combinatului de Utilaj Greu de acolo, au împărţit manifeste în piaţa centrală. Aceste manifeste chemau la revoltă, cu scopul de a-l răsturna pe dictatorul nicolae ceauşescu.

Dacă-i vezi pe revoluţionarii respectivi la moacă şi la port, te scutură cutremure de râs cu magnitudinea şapte pe scara Richter. Cu toţii au fost şi mai sunt simbriaşi ai echipei cu ochi albaştri de peste râul Prut. Unul şi unul. Fiecare şi-a luat caşcavalul, că doar nu s-a revoluţionat pe gratis. Revoluţia e până la urmă o chestiune pragmatică.

Unul dintre curajoşi a ajuns profesor la universitatea aia ieşeană plină de masoni şi de securişti (deşi cei mai mulţi profi sunt şi masoni, şi securişti). Un caraghios, pe nume prutianu, specialist naţional în comunicare, deşi el vorbeşte de parcă şi-ar extrage cuvintele din fundul curului. Dar noul regim l-a răsplătit. Nu a existat training al întreprinderilor clientelare de după revoluţie care să nu-i plătească simbrie regească, deşi România a rămas republică.

Alt mare luptător a fost un scriitor aproape analfabet: casian spiridon, Ăsta şi-a pus „maria” între nume şi prenume, ca un omagiu adus mamei sale care l-a zămislit cu spermatozoizi din flori, dar şi ca să-l confunde lumea la repezeală cu clasicul Rilke. Un ins bolovănos, incult şi rudimentar, dar care e şi mare şef pe la uniunea scriitorilor. Că şi acolo se învârt bani cu lopata. Iar el e lacom, ca orice fost copil sărac.

Un caraghioslâc, asta a fost revoluţia din 1989. Un mod