Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, premier al guvernului alternativă, şi-a anunţat joi seară intrarea în „competiţia” internă pentru desemnarea candidatului PDL pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
A fost, probabil, anunţul cel mai anticlimactic cu putinţă şi dovada evidentă a eşecului acestui demers. M-aş fi aşteptat dacă nu să genereze breaking-news-uri cu ecrane galbene pâlpâind la televiziunile de ştiri, măcar să fie printre primele subiecte tratate în cadrul jurnalelor de a doua zi dimineaţă. Nu este însă aşa, pentru că fostul ministru al Justiţiei este unul dintre cei mai plicticoşi şi neatractivi politicieni aflaţi într-o funcţie atât de importantă în partidul propriu.
Discursul lui Cătălin Predoiu este puternic încărcat de un dogmatism utecistoid, nu generează nici teme noi pentru dezbaterea publică şi nici interes în rândul jurnaliştilor. Este genul de actor politic pentru care te străduieşti să-i faci rost de un interviu, nu un personaj căutat pentru că face rating. Este de trei luni în PDL şi nu s-a remarcat decât prin încercările disperate de a face conferinţe de presă care nu sunt apoi preluate de nimeni. E apa sfinţită a PDL – nu face nici rău, nici bine.
Naturaleţea cu care Cătălin Predoiu şi-a anunţat intenţia de a deveni preşedintele României – de parcă i s-ar cuveni – am întâlnit-o şi în momentul în care acelaşi domn a spus că vrea să fie premier. De parcă ar fi acelaşi lucru. De parcă ar fi Übermensch-ul de care avea atât de mare nevoie societatea românească. Predoiu e omul bun la toate, care poate fi şi pompier, dar şi şofer pe RATB. La o adică, poate schimba şi prize prin Modrogan sau monta caloriferele cu care a plecat în spinare Willy Brânză. E providenţialul, e mesianicul pozitiv de care vorbea în urmă cu câteva zile „prietenul” Frunzăverde.
La ce nu poate fi bun Cătălin Predoiu s-a convins Călin Popescu Tăricea
