Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovinieta electronică va fi aplicată de la 1 octombrie, cu două luni întârziere

Publicat in Bursa, miercuri 14 iulie 2010 ·

Rovinieta electronică nu va mai intra în vigoare de la 1 august, ci începând cu 1 octombrie, după ce licitaţia a fost contestată în instanţă, ceea ce a dus la întârzierea procedurilor de achiziţie, a declarat, ieri, şeful Direcţiei Juridice din Compania de Drumuri, Andrei Filipescu, citat de Agerpres.

"Prin ordonanţă de urgenţă, termenul de intrare în vigoare va fi prelungit cu două luni, pentru că rezultatul licitaţiei a fost contestat, iar până la soluţionarea litigiului procedura a fost întârziată", a spus reprezentantul CNADNR.

Licitaţia a fost atribuită consorţiului Novensys - UTI, cu a treia ofertă ca sumă din cele patru oferte, iar consorţiul Romstrade - Vector - Intel a contestat decizia comisiei de licitaţie, fiind primii clasaţi ca ofertă, însă a pierdul procesul.

Prin introducerea unui sistem electronic de monitorizare, care urma să intre în vigoare de la 1 august, Ministerul Transporturilor încearcă să rezolve problema colectării rovinietei, în prezent ajungând la buget doar o treime din potenţial.

Anual, din rovinietă statul încasează 130 de milioane de euro, iar potenţialul este de 500 de milioane de euro în cazul în care majoritatea şoferilor ar plăti taxa de drum.

Potrivit proiectului, începând cu data de 1 octombrie 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare a drumurilor urmând a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic. Acest sistem va face posibilă controlarea în mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automată vizuală a numerelor de înmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de înmatriculare), înregistrată la momentul tranzitării, poziţia geografică de unde s-a făcut înregistrarea, precum şi controlarea în teren.

CNADNR va putea urmări eşantioane de trafic şi transmite către personalul ce face verificări ordine de lucru prin intermediul unor ter

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 5 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°