Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistrala de gaze Craiova - Calafat, funcţională în 2013

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Transgaz SA va face proiectul tehnic în acest an, iar execuţia - în perioada 2010- 2013. Magistrala are 114 kilometri şi este estimată la 15,8 mili-oane de euro. Locuitorii din sudul Doljului se încălzesc cu lemne iarna, deşi unii dintre ei locuiesc la bloc.

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale (SNTGN) Transgaz SA Mediaş va investi 15,8 milioane de euro pentru construirea unei conducte magistrale de gaze în judeţul Dolj, pe ruta Craiova - Segarcea - Băileşti - Calafat, cu o lungime de 114 kilometri şi termen de finalizare 2013. Potrivit unei informări primite din partea companiei, proiectul tehnic va fi elaborat în trimestrul trei al anului 2009, iar lucrările vor fi executate în perioada 2010 - 2013. „În prezent, locuitorii oraşelor din sudul Olteniei (Segarcea, Băileşti, Calafat) utilizează pentru prepararea hranei şi pentru încălzire lemne de foc, cărbuni şi combustibili lichizi, a căror procurare constituie o problemă greu de rezolvat“, se spune în comunicatul Transgaz. Magistrala ar urma să aibă trei tronsoane: Craiova - Segarcea (30,3 km), Segarcea - Băileşti (39,8 km) şi Băileşti - Calafat (43,8 km). Conducta va trece prin localităţile Popoveni (cartier al Craiovei), Bucovăţ, Podari, Ţuglui, Calopăr, Segarcea, Cerăt, Giurgiţa, Afumaţi, Băileşti, Rast, Piscu Vechi, Poiana Mare şi Calafat.

Lemne de la samsari şi gaz de la benzinării

Una dintre localităţile care au de suferit din cauză că nu sunt conectate la o reţea de gaze este Băileştiul, a doua ca mărime din Dolj după Craiova, cu o populaţie de 21.000 de locuitori. Primarul oraşului, Costel Pistriţu, spune că majoritatea locatarilor de la bloc şi-a transformat balcoanele în depozite de lemne pe timp de iarnă, pe care le aprovizionează de la samsari.

„Fiecare băileştean are în apartament o sobă din teracotă sau godin, iar în afară şi-a scos burlan de ta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 13 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 43 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°