Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătirea pentru clasa I, cel puţin 150 de lei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

De frica scumpirilor, părinţii au început să cumpere de pe acum rechizitele Cele mai mari cheltuieli, de minimun 150 de lei, le au părinţii bobocilor de clasa I, care trebuie să cumpere de toate, de la ghiozdane şi penare, până la uniforme noi.

Reporterii „Adevărul de Seară” au stat de vorbă, în această dimineaţă, cu mai mulţi părinţi care erau cu copiii la cumpărături pentru prima zi de şcoală. Aceştia ne-a spus că pentru achiziţionarea celor necesare trebuie să scoată din buzunar cel puţin 150 de lei. Banii aceştia reprezintă un ghiozdan, minimum de rechizite şi o uniformă dintre cele mai ieftine.

Alexăndrenii au început să cumpere cele necesare pentru a-şi trimite copiii la şcoală de acum, din cauza faptului că pe ultima sută de metri, rechizitele se scumpesc, spun ei. „Am păţit-o acum doi ani cu băiatul cel mare. Am aşteptat până aproape de începerea anului şcolar şi m-am trezit că preţurile erau mult mai mari decât în august. M-am învăţat minte şi acum pe cea mică o pregătesc din timp”, a spus Gabriela Eremia, o mămică aflată la cumpărături.

Ce punem în ghiozdanul bobocilor

Dacă nu aţi aflat de la un învăţător ce trebuie să conţină ghiozdanul unui şcolar de clasa I, informaţii pot fi luate şi de la vânzătoarele magazinelor de profil. Pe lângă ghiozdanul obişnuit, mai trebuie cumpărate două caiete de tip unu şi două de matematică, un penar, care să conţină un stilou plus rezerve, un pix cu gel roşu, un creion şi gumă de şters. Să nu uităm şi de rechizitele pentru disciplinele auxiliare, pentru care trebuie cumpărat bloc de desen, plastilină, acuarele şi carioci. Din ghiozdan nu trebuie să lipsească nici numărătoarea şi rigla. Preţul unui ghiozdan variază de la 30 de lei până la 200 de lei, în funcţie de pretenţiile copiilor.

Încă se mai caută uniformele clasice

Unităţile şcolare nu mai obligă elevii să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 29 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°