Şeful Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Andrei Cristian Munteanu, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, ”în perioada iulie 2013 – 2 septembrie 2013, inculpatul Militaru Andrei Cristian, funcţionar public cu funcţie de conducere şi control – Şef al Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale din Constanţa, prin intermediar, suma totală de 2.900 euro, redusă ulterior la 2.400 euro.
În schimbul banilor, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa competenţi să elibereze, cu celeritate, trei autorizaţii de funcţionare pentru comerţul stradal. Autorizaţiile fuseseră solicitate de denunţător pentru locaţii situate pe domeniul public al Municipiului Constanţa”, se arată în comunicatul DNA remis România Liberă.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalul Constanţa.
Şeful Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Andrei Cristian Munteanu, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, ”în perioada iulie 2013 – 2 septembrie 2013, inculpatul Militaru Andrei Cristian, funcţionar public cu funcţie de conducere şi control – Şef al Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale din Constanţa, prin intermediar, suma totală de 2.900 euro, redusă ulterior la 2.400 euro.
În schimbul banilor, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că îşi va exercita i