Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-l recunoaşte pe Mircea Grigore Carol Lambrino drept fiu al lui Carol al II-lea nu atrage după sine acceptarea lui Paul Lambrino în Familia Regală. Până şi titlul de „prinţ'' pe care şi-l arogă Paul este o impostură.

Din punct de vedere legal, Paul nu poate revendica apartenenţa la Casa Regală a României deoarece căsătoria dintre prinţul moştenitor Carol şi Zizi Lambrino din 1918 s-a făcut cu încălcarea statutului Casei Regale de la acea dată. Prin urmare, dacă regele Ferdinand şi regina Maria nu ar fi obţinut anularea căsătoriei în instanţă în 1919, alternativa nu ar fi fost acceptarea lui Mircea Grigore Carol Lambrino în Casa Regală, ci excluderea lui Carol cu pierderea drepturilor dinastice, un lucru pe care Carol chiar a încercat să îl facă. În consecinţă, Paul nu poate decât revendica bunuri care au aparţinut lui Carol al II-lea, nu însă şi Casei Regale a României din care nu ar fi făcut parte nici dacă tatăl său ar fi fost recunoscut drept fiul legitim al lui Carol al doilea. Decizia Înaltei Curţi nu îi poate oferi lui Paul acces în Familia Regală, pentru că Înalta Curte nu are o asemenea competenţă. Ea nu face decât să-l recunoască pe Paul drept descendent al lui Carol al II-a şi atât.

În al doilea rând, prin decizia tribunalului portughez din 1955, lui Mircea Grigore Carol Lambrino i s-a acordat dreptul de a purta numele Hohenzollern, dar Casa de Hohenzollern nu i-a recunoscut niciodată în mod oficial acestuia apartenenţa la această familie nobiliară. Şi nici vreo altă casă nobiliară europeană. În condiţiile în care nimeni nu i-a acordat niciodată vreun titlu în mod oficial, calitatea de „prinţ'' pe care şi-o arogă Paul Lambrino este o impostură. După toate cutumele şi statutele caselor nobiliare din Europa, Paul nu este nici măcar nobil, darămite „prinţ''. Or, prinţ devii când o Casă Regală sa