Acoperişurile aurite ale templelor budiste sunt o parte importantă a peisajului thailandez. Templele au fost, odată, inima satelor, servind deopotrivă drept loc de întâlnire, casă de oaspeţi şi centru comunitar. Dar multe s-au transformat în ornamente ale trecutului, fiind marginalizate din cauza numărului scăzut de călugări.

Într-un mic sătuc din nordul Thailandei, călugării nu îşi mai îndeplinesc unul dintre ritualurile budiste care definesc această credinţă: acela de a se plimba prin comunitate, în fiecare dimineaţă, pentru a strânge mâncare. În loc de asta, stareţul templului sună la restaurant şi comandă la pachet.

Novicii petreceau luni de zile în mănăstiri ca parte a ceea ce era considerat esenţial pentru maturizarea unui bărbat. Astăzi, dacă sunt hirotonisiţi, abia dacă stau o săptămână în robe de călugăr.

„Acum, religia Thailandei este banul“, spune Phra Paisan Visalo (Phra este un titlu onorific al călugărilor n.red.), unul dintre cei mai respectaţi călugări ai ţării. „În trecut, oamenii veneau la templu la fiecare sărbătoare. Acum se duc la cumpărături în malluri“.

Stilul de viaţă meditativ al călugărilor nu este foarte atrăgător pentru „generaţia iPhone“. Numărul de călugări a scăzut cu peste jumătate în ultimele trei decenii: acum sunt cinci călugări şi învăţăcei la fiecare 1.000 de oameni, faţă de 11, câţi erau în 1980. Statisticile ţării arată că anul trecut existau 290.000 de călugări, dar Phra Paisan spune că Thailanda nu are mai mult de 70.000 de călugări „cu normă întreagă“. Cam acesta este şi numărul sătucurilor din ţară.

Budismul are nevoie de „un nou ambalaj“, care să se potrivească ritmului rapid al ţării, este de părere Phra Anil Sakya, secretarul asistent al Patriarhului Suprem al Thailandei, care accentuează că budismul trebuie reînviat prin scoaterea în evidenţă a meditaţiei ca salva