Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică „Vâlcea“ ar mai sta un pic la FRF

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 iunie 2008 ·

Actualul preşedinte al CCA regretă că şi-a anunţat, acum câteva luni, decizia de a se retrage din fruntea arbitrajului românesc. Sursa: Rompres

Cu o lună înaintea începerii noii ediţii de campionat, situaţia de la vârful arbitrajului românesc este confuză. Gheorghe Constantin, preşedintele încă în funcţie al CCA, care şi-a anunţat în urmă cu două luni retragerea, dă semne că nu mai vrea să-şi facă bagajele.

Contactat de EVZ, Costică „Vâlcea“ a dat din colţ în colţ: „Eu sunt încă în funcţie... Nu ştiu dacă o să plec. Deocamdată am fugit din ţară, sunt în vacanţă şi mă întorc abia marţi. Am spus acum două luni că mă retrag. Acum... Nu ştiu... Voi avea o nouă discuţie cu cei de la FRF săptămâna viitoare“. El declarase astă-primăvară, într-un moment în care era puternic contestat, că va demisiona din fruntea arbitrajului. Acum, el pune decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte al CCA pe seama surmenării.

Lui Corpodean îi place „pe verde“

Menţinerea lui Costică „Vâlcea“ în fruntea CCA este întărită şi de faptul că mai-marii Federaţiei Române de Fotbal nu au prea multe soluţii de avarie. Sorin Corpodean, numele cel mai vehiculat pentru a prelua şefia arbitrajului românesc, spune că doreşte să mai „fluiere“ câtă vreme vârsta îi permite: „Sunt arbitru FIFA, mai am doi ani şi jumătate în care pot să arbitrez, aşa că nu am niciun motiv să mă retrag. Nu mă interesează funcţia de preşedinte al CCA. Şi, oricum, această instituţie are un preşedinte: Gheorghe Constantin. Eu nu am auzit nimic de retragerea lui“.

Reacţiile vizavi de posibila numire a lui Corpodean în fruntea cavalerilor fluierului au fost foarte acide. Oficialii Stelei s-au simţit loviţi de federaţie, ştiut fiind războiul lui Gigi Becali cu centralul din Alba şi amiciţia acestuia din urmă cu oficialii echipei Dinamo. Patronul „roş-albaştrilor“ nu a ra

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 52 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 29 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°