Dorin Goian (32 de ani) crede că orice secundă de neatenţie din partea defensivei îl poate pune pe Szalai în poziţia de a marca şi de a anula orice şansă de participare la baraj a naţionalei
Fundaşul român apelează la suportul fanilor, pe care îi roagă să nu îi critice în momentele grele din timpul partidei: „Fără ei nu ne calificăm”
În partida din tur, contra Ungariei, am remizat, scor 2-2. Ce ar trebui să ne facă să credem că vineri lucrurile se vor schimba şi vom obţine cele trei puncte?
E greu de subliniat un avantaj. Cred că faptul că jucăm acasă, pe un stadion plin, ar putea să ne ajute. Cu toate că este cu dus şi întors asta. Publicul poate să te împingă de la spate sau să te pună şi mai tare la pământ. În rest, cred că şi noi, şi ungurii suntem la fel de motivaţi pentru a câştiga. O să fie o partidă de care pe care, de asta sunt sigur.
Ce jucător din echipa Ungariei reprezintă cel mai mare pericol pentru noi?
Uite, în tur am fost puţin luaţi prin surprindere de ei. Nu ne aşteptam să fie atât de buni. De Szalai ar trebui să ne temem cel mai mult. Nu am jucat niciodată împotriva unui jucător atât de bun cum e el. E înalt, cu un joc bun de cap şi are ştiinţa jocului. Dacă o să-l pierdem o secundă din marcaj, vom fi în pericol.
Dar de la noi cine ţi se pare că poate face vineri diferenţa?
Dacă e să ne legăm strict de evoluţiile din campionat, ar fi trei: Maxim, Chiricheş şi Bourceanu. Am mare încredere şi în Torje. „Piticul” a făcut mereu meciuri bune la naţională şi cred că faptul că nu îşi găseşte acum locul în vreun campionat nu ar trebui să fie luat în considerare. Poate să decidă meciuri de unul singur.
„Nu am jucat atât de prost în tur”
Revenind la meciul tur... Ai fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. Ce-ţi reproşezi?
Dacă m-ai fi între