Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Emilia Popescu aduc „Cafeneaua” la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 noiembrie 2013 ·

Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, 18 noiembrie, de la ora19.00, spectacolul de teatru „Cafeneaua” de Sam Bobrik şi Ron Clark, cu Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Emilia Popescu, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Trei mari nume ale scenei româneşti vor oferi un regal actoricesc în comedia „Cafeneaua”, „în care râsul împrumută gustul sărat al lacrimilor, iar fragilitatea şi caracterul efemer al existenţei umane se dezvăluie, pas cu pas, până la deznodământul inundat de aplauze”. Horaţiu Mălăele a spus despre rolul său în „Cafeneaua”: „mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile şi nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc răsturnate în viaţa acestei familii imaginate - oglinda vie şi spăimântătoare a vieţii noastre pe pământ.”

Biletele costă 80 de lei şi 60 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita a 100 bilete, şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1.

Mari concerte, în decembrie, pe scena suceveană

Şi în luna decembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava vor avea loc spectacole de excepţie, care vor marca sărbătoarea Crăciunului. Primul dintre ele,

Concertul Vienna Classic Christmas, susţinut de Strauss Festival Orchestra Vienna, cu participarea extraordinară a tenorului Robert Nagy, va avea loc pe 15 decembrie, de la ora 19.30. Biletele costă 150, 100 sau 75 de lei, în funcţie de aşezarea în sală, şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc spectacolul „Regal Vienez”. Biletele costă 100 de lei (80 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari - în limita a 100 de bilete) şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°