Nu e nevoie de un IQ cu trei cifre pentru a baga de seama ca destinul glorios si multilateral dezvoltat al patriei noastre post-socialiste a incaput repejor pe miinile unor ipochimeni dubiosi. Sa fim, deci, linistiti! Europenizindu-ne, am invatat foarte repede sa nu ne mai pese. Sintagma din titlu ii apartine lui Mihai Eminescu si rezuma, ieri ca si azi, strimbatatea funciara a clasei politice autohtone. Unele din rindurile scrise in urma cu mai bine de un veac ar putea fi repuse in circuitul ideilor despre viata politica carpato-danubiano-pontica intrucit ele exprima, daca mai este nevoie sa o spunem, sentimentul de farsa tragica pe care orice om cu mintea pe umeri il are ori de cite ori deschide un ziar sau urmareste un jurnal de stiri. Formularile vitriolante cu care Eminescu ii descria pe "barbatii-muieri" ajunsi, ca din intimplare, parca, sa decida soarta tarii, reflecta neincrederea fatis manifestata in capacitatea politicienilor de a tine in chip responsabil friiele tarii romanesti. Coteria si pungasia erau trasaturile pe care gazetarul de altadata le considera cele mai potrivite a descrie lipsa de forta morala a "lingailor", "panglicarilor" si "paraponistilor" oportunisti. Publicistica eminesciana nu este singulara in a sublinia ca pofta de capatuiala, fatarnicia si lipsa de fibra morala se numara printre atributele tipice care contureaza imaginea-tip a omului politic de pe la noi. Caragiale, Arghezi si alti scriitori-gazetari nu au contenit in a lua in ris, cu risul amar al omului patit, comédia democratiei romanesti. Eclozati din oul utopic reprezentat de sloganul "Libertate, Egalitate, Fraternitate", unii dintre politicienii din vremea lui Eminescu si Caragiale se numara astazi printre marii barbati care au pus umarul, voiniceste, la ridicarea Romaniei moderne. Timpul insa nu a trecut sub tacere impunsaturile de condei ale gazetarilor atenti la metamorfoza