Dintre toate ţările europene, doar Albania stă mai prost decât noi la numărul de donatori. Chiar şi în aceste condiţii, puţinele persoane care fac acest gest trebuie să aştepte ore în şir pentru a dona
Doar 1,7% din populaţia României donează sânge într-un an. Această proporţie este de peste trei ori mai mică decât media europeană (6%) şi ne plasează pe penultimul loc în Europa la numărul de donatori, înaintea Albaniei. „Proporţia minimă necesară la noi ar fi de 2,5%", potrivit medicului hematolog Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzii Sangvine din Bucureşti.
O bancă de sânge este în plan
Situaţia este ceva mai bună cu ocazia diverselor campanii de donare organizate de Centrul de Transfuzii Sangvine, în colaborare sau nu cu diverse companii ori clinici medicale private. Nevoie de sânge pentru transfuzii există însă în permanenţă, pentru că România nu dispune de o bancă în care să-l depoziteze pe termen mai lung, deşi este puţin probabil să apară un surplus de sânge.
„Există ţări care deţin o bancă de sânge la care să apeleze în caz de calamităţi. Aceasta este prevăzută în Hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea activităţii de transfuzie sangvină, dar deocamdată nu s-a decis în ce condiţii şi când va fi înfiinţată. Cel mai probabil, sediul nu va fi în Bucureşti, ci în centrul ţării, pentru a fi uşor de accesat din toate judeţele. Sângele stocat în bancă trebuie «reîmprospătat» periodic", potrivit medicului Doina Goşa.
Puţinii români care-şi fac curaj să meargă la centrele de transfuzii sunt adeseori descurajaţi să mai facă acest gest, de cele mai multe ori altruist, din cauza faptului că trebuie să stea la coadă la uşa centrelor de donare. Acest lucru se întâmplă mai ales în centrele din oraşele mari, iar în Bucureşti situaţia este cea mai gravă.
„Avem în acest moment doar nouă med