Prim-ministrul Victor Ponta va efectua azi și sâmbătă o vizită oficială în Uzbekistan, în cadrul turneului său asiatic.
Astfel, Ponta se va întâlni azi la Tașkent cu omologul său uzbek Shavkat Mirziyoyev, urmând ca mâine să se deplaseze în orașul Samarkand.
Miercuri și joi, premierul a mers în Azerbaidjan şi în Kazahstan, urmând să meargă în China la începutul săptămânii viitoare. Înainte de plecare, Victor Ponta a spus că turneul său are un caracter preponderent economic.
"Sunt ţări cu potenţial financiar important. Dacă pe această stabilitate politică şi economică putem să atragem investiţii şi din afara UE, din ţările care au resurse financiare importante, cred că obiectivul nostru principal - acela de a crea locuri de muncă, de a avea investiţii străine, de a avea ţara din estul Europei cea mai deschisă pentru investiţii şi pentru dezvoltare - se poate atinge", a spus premierul.
Premierul Victor Ponta a ajuns joi dimineață în Azerbaijan într-o vizită aproape inutilă, după ce consorţiul Şah Deniz II a anunțat că va transporta gaze spre Europa prin conducta TAP, nu prin Nabucco. Practic, aceasta înseamnă că proiectul Nabucco a eșuat.
CITIȚI ȘI: ESTE OFICIAL: Nabucco rămâne doar un vis frumos! ROMÂNIA ratează investiţii de 1,5 miliarde de euro! | VIDEO Fostul ministru al Economiei Lucian Bode, despre eşecul Nabucco: " Suntem în faţa unui eşec lamentabil al actualilor guvernanţi"Ponta: Înțelegem cauzele economice pentru care nu a fost ales Nabucco, ci TAP | VIDEO