Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii mincinosi scapa de legea penala

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 aprilie 2005 · ·

Noile reglementari de declarare a averilor sunt chiar mai opace decat cele vechi

de MONICA IORDACHE, ANIELA NINE POLITIC SUPARARE. Monica Macovei s-a declarat profund nemultumita de felul in care s-a votat, singura speranta ramanand Camera Deputatilor, care va avea ultimul cuvant in privinta declaratiilor de avere Proiectul noilor formulare de declarare a averilor a fost adoptat ieri de Senat cu 100 de voturi pentru si trei abtineri, dar a fost modificat, facand ca noile reglementari sa fie chiar mai opace decat cele vechi.

Desi ministrul Justitiei, Monica Macovei, prezenta la dezbaterile din Senat, a insistat ca formularele sa ramana in forma propusa de Executiv, nici macar unii dintre parlamentarii Aliantei PNL-PD nu au tinut cont de cererea sa.

MODIFICARI. Astfel a fost eliminata obligativitatea declararii valorii estimate a bunurilor mobile, adica bijuterii, obiecte de arta si de cult, colectii de arta si numismatica si obiecte care fac parte din patrimoniul cultural national sau universal. Acestea trebuie declarate doar cu precizarea ca valoarea lor insumata depaseste suma de 5.000 de euro. De asemenea, in formular nu va mai exista nici o referire la veniturile realizate din salarii de copiii demnitarilor, desi Guvernul ceruse ca si acestea sa fie declarate.

ACT PUBLIC SAU NU? Agitatie printre alesi a provocat adoptarea unui amendament al senatorului PSD Serban Nicolae, prin care se elimina articolul care prevedea ca declaratiile constituie acte publice, iar autorii lor raspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate. Amendamentul a fost adoptat cu sprijinul a patru senatori ai coalitiei: Radu Campeanu, Radu Berceanu (care nu era in sala, dar i s-a folosit cartela), Marius Marinescu - toti ai Aliantei PNL-PD - si Ilie Stoica - PUR. Senatorii au trecut printr-o pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 27 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 35 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 39 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 23 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°