Tomitanele debutează, în această seară, în cea mai importantă competiţie continentală rezervată echipelor de club, Liga Campionilor.
Titlul cucerit de CSV 2004 Tomis în sezonul trecut i-a facilitat echipei de pe litoral prezenţa în elita voleiului continental, Fetele pregătite de Darko Zakoc vor juca în Liga Campionilor, competiţie în care au partenere de întrecere cele mai puternice formaţii ale Europei. Constănţencele nici că ar fi putut avea adversare mai puternice. Au fost repartizate în grupa D, unde se mai află câştigătoarea de anul trecut a întrecerii - Telekom Istanbul, campioana Italiei - Volley Bergamo - şi una dintre cele mai bogate formaţii din voleiul feminin - Azerrail Baku. Pe aceasta din urmă, echipa constănţeană o va întâlni în prima partidă a grupei.
Întâlnirea inaugurală este programată în această seară, în Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 19.00. Faptul că CSV are drept de joc la Constanţa este o încântare pentru oficialii grupării campioane. „Este foarte bine că o să ne disputăm partidele de pe teren propriu la Constanţa. Este un avantaj destul de important, pentru că publicul ne va fi aproape şi cu siguranţă fetele vor fi motivate suplimentar", a declarat preşedintele CSV, Cristian Zgabercea. În ceea ce priveşte întâlnirea cu echipa din Azerbaidjan, tehnicianul Darko Zakoc a spus: „În prima partidă întâlnim o echipă cu un buget mult mai mare decât al nostru. Totuşi, nu cred că în teren vor conta aspectele financiare sau numele jucătoarelor. Eu am încredere în echipă şi cred că putem face o figură frumoasă. Este adevărat că pornim cu şansa a doua, însă prin joc şi prin rezultate eu îmi doresc să schimbăm acest lucru. Vreau să arătăm că nu suntem cu nimic mai prejos nu doar faţă de echipa din Baku, ci şi faţă de celelalte două echipe ale grupei".
Azerrail Baku este una dintre cele mai bogate echipe din voleiul contin