Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la Antena 3 că preşedintele PDL Vasile Blaga este "șmecher" și „obraznic" şi i-a transmis liderului pedelist să renunţe la atacurile împotriva lui Victor Ponta dacă vrea să facă "opoziție serioasă"
”Domnul Blaga e obraznic şi domnul Blaga trebuie să ştie că Victor Ponta nu este copil, Victor Ponta este un om, care spre deosebire de el, la fel ca mine, la fel ca alţi colegii de ai noştri, a avut şi are curajul să se bată cu un şantajist, cu un om care ştie să ameninţe, cu un om cu care te baţi pe viaţă şi pe moarte ca Traian Băsescu. Blaga care a fost toată viaţa lui sluga lui Băsescu, să o lase mai moale cu copii la conducerea ţării, dacă tot vrea să facă opoziţie serioasă, dacă i-a dat voie acum preşedintele, dacă i-a dat misiunea asta", a spus Antonescu.
Liderul USL a amintit că însuşi Traian Băsescu i-a numit pe unii membri ai PDL ”caporali" sau ”oameni de nimic" și cu toate acestea ei continuă să îl "slugărească"
"Sunt vehement împotriva tuturor acestor şmecheri pe care chiar Băsescu în cazul lui Blaga, i-a calificat caporali, oameni de nimic, cu care s-a şters Băsescu pe pantofi, care continuă să-l slugărească pe Băsescu, dar sunt foarte obraznici cu unul ca Ponta. Că e copil, că dai ţara pe mâna copiilor. Dar cine a dat-o? A dat-o Băsescu, a dat-o cineva? A dat-o cetăţeanul român prin votul lui şi parlamentarii României. Să terminăm cu Blaga, că m-am săturat!", a adăugat Antonescu.
Copreşedintele USL a ţinut să puncteze că Vasile Blaga este ”neaşteptat de obraznic", dar că îl ia ”în serios" ca lider al Opoziţiei.
„Este neaşteptat de obraznic şi îmi pare rău să o spun pentru că în general a fost un om cuviincios. Dar probabil că e beţia puterii de a conduce acest PDL reformat, mic, dar reformat. Pe domnul Blaga îl iau în serios, pe Boc nu puteam, deci este apropae un complim