Haideţi să fim sinceri unii cu alţii. Nu prea ştiam cine e Aaron Swartz sau pur şi simplu nu ştiam dedesubturile cazului său înainte de sinuciderea lui de acum două zile. Acum le ştim, deşi multe sunt încă un mister. Dar moartea lui Swartz aruncă încă o lumină întunecată asupra unui sistem surprins şi incapabil să se schimbe.

Swartz risca 35 de ani de închisoare. El a downloadat 4 milioane de articole din biblioteca online a Massachussetts Institute of Technology. Informaţiile sunt contradictorii, dar până la urmă ne vom rezuma la a spune: acest tânăr urma să fie condamnat pentru că a descărcat prea multe articole gratuite din biblioteca. Ce e asta?

Putem privi epopeea Aaron Swartz din două puncte de vedere.Cel mai mare furt intelectual din istorie. Gândiţi-vă la următoarea imagine: 4 milioane de studii şi cărţi fizice. Dacă Swartz ar fi fost un hoţ din secolul XX ar fi avut zeci de tiruri care stăteau să aştepte prada. Gândiţi-vă că s-ar duce la Biblioteca Naţională şi ar lua 4 milioane de cărţi. Dar această viziune are o eroare capitală: ratează ideea de xerox. Dacă ceea ce ar fi făcut Aaron se întâmpla înainte de digitalizare, cărţile nu ar fi fost furate, ci efectiv xeroxate şi transportate cu tirul. Ilegal? Da. Merită 35 de ani şi o permanentă hărţuire? Poate nu.A doua ipoteză de lucru este cea în care un sistem, vorbim aici academic, juridic sau de entertainment, nu ştie să se adapteze schimbărilor. Epoca online nu a început de ieri. Nu ne mai putem uita la cei care descarcă fişiere de pe internet aşa cum se uitau sătenii la fotografii lui Dimitrie Gusti. Nu ne ia nimeni sufletul. Ei bine, la mai bine de 10 ani de la începerea epocii online pure, autorităţile nu ştiu încă să trateze astfel de cazuri. Cum altfel ne-am explica faptul că Swartz risca 35 de ani de închisoare? Violatorii riscă mai puţin. Swartz a făcut un act de rebeliune. Nu îl scuzăm