Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Voinea: Acciza pe carburanţi este o măsură pentru a evita deflaţia

Publicat in Puterea, marți 26 noiembrie 2013 ·

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a anunţat marţi că mărirea accizei pe carburanţi are ca scop evitarea deflaţiei.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat că acciza suplimentară la carburanţi de 7 eurocenţi pe litru, ce se va introduce de la 1 ianuarie, este o măsură luată pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la creşterea şomajului şi la recesine.

„Această măsură are rolul de a evita deflaţia, care este mult mai periculoasă decât inflaţia. Toată Europa are problema asta, până şi Germania se confruntă cu deflaţia. Japoniei i-au luat 20 de ani să iasă din deflaţie. Inflaţia duce la creştere economică, deflaţia la şomaj şi recesiune. Nu am auzit de deflaţia care să fi dus la creştere economică”, a spus Voinea.

Voinea a adăugat că nu ştie cu cât va creştere preţul final al carburanţilor pentru că nu este cunoscut preţul petrolului, raportează Agerpres. Oficialul român a precizat că se aşteaptă la o scădere a preţului petrolului, acum că Iranul şi statele occidentale au ajuns la un Acord privind programul nuclear.

Preşedintele Băsescu a declarat duminică seară că nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în formă actuală şi îl va ataca la Curtea Constituţională a României, dacă Guvernul Ponta nu va renunţa la creşterea accizei pe carburanţi. Potrivit lui Traian Băsescu, aceasta din urmă este doar „un bir inutil şi toxic pentru populaţie”.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a anunţat marţi că mărirea accizei pe carburanţi are ca scop evitarea deflaţiei.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat că acciza suplimentară la carburanţi de 7 eurocenţi pe litru, ce se va introduce de la 1 ianuarie, este o măsură luată pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la creşterea şomajului şi la recesine.

„Această măsură are rolul de a evita deflaţia, care este mult mai periculoasă decât infl

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 44 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 10 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°