Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Laurenţiu Pătraşcu, pianistul pasionat de enciclopedii

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Cântă la pian de numai un an şi a participat deja la câteva audiţii muzicale. Este colecţionar de enciclopedii şi vrea să devină pompier ca tatăl său.

S-a înscris la Şcoala de Muzică de la Colegiul Nicolae Titulescu, în urmă cu un an, datorită colegei sale de bancă care studia deja pianul şi l-a convins şi pe el. „Îmi doream să cânt la pian, îmi plăcea foarte mult acest instrument muzical. Îl auzeam des pe holurile şcolii şi mă încânta, dar am mers la Şcoala de Muzică abia când colega mea de bancă, Diana, mi-a povestit cum este şi m-a convins imediat. Apoi am mers cu mama şi m-am înscris“, a spus Laurenţiu Pătraşcu.

Când a intrat pentru prima dată în clasa unde urma să studieze pianul şi-a impresionat profesoara cu felul lui de-a fi. Aceasta l-a oprit fără să stea pe gânduri. Treptat a dobândit cunoştinţe muzicale şi a început să participe la audiţiile muzicale organizate de şcoala la care învaţă. „Prima dată mi-am demonstrat cunoştinţele la un examen de decalaj la care nu am întâmpinat probleme. Am mai participat la două audiţii organizate de Şcoala de Muzică. Totul a decurs bine“, a povestit Laurenţiu.

Are emoţii pe scenă

Cea mai de seamă participare la un spectacol a fost însă la Sibiu, alături de bunul său prieten Danny Lungu, unde cei doi au cântat pentru copiii cu implant cohlear din întreaga ţară. „Mi-a plăcut foarte mult, am cântat la pian şi eu şi Danny, prietenul meu. A fost foarte frumos, mai ales că spectacolul s-a ţinut pentru copiii cu implant cohlear“, a explicat băiatul.

Cea mai mare problemă pentru Laurenţiu sunt emoţiile, care îl copleşesc de fiecare dată când urcă pe scenă. „E din ce în ce mai bine acum. Mă descurc mai bine ca la început. Dar, ca să scap de emoţii, când sunt în faţa publicului încerc să fiu atent, îmi impun să mă concentrez asupra a ceea ce fac şi de cele mai multe ori îmi iese.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 2 ore
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°