Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTV a minţit poporul cu Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 ianuarie 2010 ·

Televiziunea condusă de Dan Diaconescu a difuzat, în ultimele două săptămâni, cu sigla „în direct”, mai multe înregistrări cu preşedintele Traian Băsescu. Sursa: Mihai Spiridonica

1 /.

Transmise la ore de maximă audienţă, cele două emisiuni pretinse în direct ar fi trebuit să lămurească, prin intermediul preşedintelui, misterul deja faimoasei flăcări violet.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) s-a sesizat cu privire la această manieră flagrantă de dezinformare şi, în şedinţa de astăzi, a hotărât amendarea postului OTV cu suma de 15.000 de lei.

Emisiunea incriminatoare, din punct de vedere al CNA, a fost cea din 25 ianuarie şi a constat în redifuzarea dezbaterii finale dintre finaliştii prezidenţialelor din această iarnă, Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Pentru a-şi fideliza telespectatorii, însă, pe ecran au fost postate, sub sigla OTV, menţiunea „Special” şi textul "Uitaţi-vă la faţa lui Geoană: E atacat energetic sau nu?". De asemenea, pe burtieră (partea de jos a ecranului), era postată fraza "Mai sunt câteva momente până când preşedintele Traian Băsescu va răspunde lui Dan Diaconescu dacă a folosit sau nu paranormali în alegeri".

"În direct", din decembrie

După ora 21.00, în partea de sus a ecranului a fost titrat "Diaconescu îl va întreba pe Băsescu, la un moment dat, dacă a folosit sau nu paranormali în campanie" iar jos, "Fiţi atenţi, minut cu minut, ce va răspunde preşedintele Băsescu la întrebările despre flacăra violet". Realizatorii OTV au plusat şi, după numai jumătate de oră, telespectatorii erau îndemnaţi să trimită mesaje taxate cu 0,42 euro/minut, pentru preşedintele Băsescu.

Cine a avut răbdare şi-a dat seama, până la urmă, că totul nu era decât o farsă a postului de televiziune, întrucât, în discuţiile purtate de Dan Diaconescu şi interlocutorul său nu se făcea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 2 ore
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 43 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°