Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centenarul unei mari nedreptăţi . Cum au fost comemoraţi, în 1912, în România, cei 100 de ani de la raptului Basarabiei?

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 mai 2012 ·

Pe la începutul anului 1912, nu fără un dram de inocenţă, corespondenţii ieşeni ai ziarelor din Capitală trimiteau ştiri halucinante cum că, la un secol distanţă de la răpirea Basarabiei de către ruşi (prin tratatul cu turcii, semnat la Hanul lui Manuc, la 16 mai 1812), ţarul avea să acorde privilegii românilor de dincolo de Prut. Se zvonea că li se vor face şcoli în limba română, că li se vor tipări cărţi în limba mamei lor (şi nu a Mamii Rusia, cea care-i strângea la pieptu-i larg mai-mai să-i sufoce... de-atâta drag!), că li se va permite să-şi ţină din nou slujbele în biserică în limba română şi că li se va publica o nouă biblie românească (după ce prima biblie rusească fusese tipărită la Chişinău în 1819, iar de atunci nici una în limba română n-a ajuns în tiparniţe). Mai mult, chiar, se spunea că basarabenii vor putea îmbrăţişa, în scrierile lor, alfabetul latin - ca fraţii români de peste Prut!

Dar zvonurile acestea n-au trăit decât vreo două săptămâni, până când adevărul (crunt) avea să iasă la iveală. Nici vorbă de privilegii pentru românii basarabeni! În schimb, Petersburgul şi "ţarul tuturor Rusiilor" se concentrau (cinic!) să dea basarabenilor o mare sărbătoare populară: aniversarea centenarului răpirii lor de la sânul patriei-mamă.

Ştirea aniversării centenarului avea să stârnească rumoare şi indignare la Bucureşti. Ceea ce pentru ruşi era prilej de sărbătoare, pentru români era motiv de doliu naţional. Dacă la Chişinău, Reni, Ismail şi-n toate oraşele mai răsărite ale Basarabiei ruşii aveau să pavoazeze clădiri administrative, pieţe, străzi întregi, Iaşiul şi Bucureştiul anunţau că pe 16 mai vor aşeza steagul în bernă. Până şi plănuita inaugurare a statuii lui Alexandru Ioan Cuza, la Iaşi, pentru 6 mai, a fost amânată (pentru 26 mai), pentru ca nu cumva lumina acelui eveniment să cadă, ca o coadă de cometă, şi asupra zilei de 16.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 37 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°