Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au ucis soţiile orbiţi de gelozie

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Doi bărbaţi, unul din Braşov, celălalt din judeţul Constanţa, şi-au omorât nevestele după ce acestea i-au anunţat că îi vor părăsi. Patru copii din Braşov au rămas fără mamă după ce aceasta a fost înjunghiată de soţul ei, luni seară, într-un autobuz. Crima a avut loc sub privirile îngrozite ale pasagerilor.

Nagy Ianos (33 de ani) şi-a înjunghiat soţia, Lucica (31 de ani), cu un cuţit de bucătărie, pentru că vroia să-l părăsească. Lucica Nagy se întorcea de la serviciu cu autobuzul 28. În maşină a urcat şi soţul ei, cu care, spun vecinii, era certată. Într-un moment de furie, bărbatul a scos din geacă un cuţit de bucătărie şi i-a aplicat femeii mai multe lovituri în zona gâtului, de faţă cu alţi opt călători. Victima a decedat pe loc.

„Dreptate" pe cont propriu

„Dacă Lucica nu i-ar fi spus că îl dă afară din casă, el nu ar fi făcut aşa ceva, fiindcă îi era teamă de lege. În ziua când a omorât-o, am vorbit cu el vreo trei ceasuri. Nu avea nimic. Era binedispus, dar apoi Lucica a sunat-o pe fata cea mare şi i-a spus să-i transmită tatălui să-şi facă bagajele, că îl dă afară din casă. El s-a îmbrăcat şi a zis că pleacă la serviciu, să ducă nişte acte. După puţin timp, a venit o vecină şi mi-a spus ce s-a întâmplat. Nu pot să cred! Erau căsătoriţi de 14 ani, dar ea avea un amant de 5-6 ani, cu care trăia pe ascuns. Ea nu-şi iubea copiii. Îi ura!", spune Maria Baroti, mătuşa femeii înjunghiate.

Copiii au agflat de la televizor

Soţii Nagy aveau patru copii, două fete şi doi băieţi. Cea mai mare fată a familiei are 12 ani, iar mezinul are cinci ani. Cei doi băieţi nu ştiu nici acum ce s-a întâmplat cu părinţii lor, iar fetele au aflat, marţi dimineaţă, de la televizor. Tatăl lor va ajunge în închisoare şi întrucât nu mai are cine să aibă grijă de ei, minorii vor fi preluaţi de Protecţia Copilului Braşov. Băiatul cel mic va fi dat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°