Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatele ţigăneşti din Banat au fost date uitării, iar ţiganii sunt supăraţi că nu mai au bani

Publicat in Adevarul, duminică 3 octombrie 2010 ·

Vremurile de altă dată, în care, în fiecare zi, în Recaş apărea câte un nou şantier destinat ridicării unui palat ţigănesc par să fi intrat în negura istoriei. Criza economică "a lovit" şi buzunarele ţiganilor, mulţi dintre aceştia ajungând să îngheţe lucrările, astfel că palatele impozante par a fi uitate.

Dacă altă dată, şoferii care aveau drum prin Recaş priveau cu mirare, admiraţie sau frustrare către casele înalte de câţiva metri lustruite cu aur, acum, din ele nu a mai rămas mare lucru, majoritatea construcţiilor părând abandonate.

O soluţie eşuată: imobiliarele

Ţiganii recunosc că nu îşi mai pot permite acele domenii, astfel că, unii dintre ei, au încercat să le vândă prin firmele de imobiliare. Tentaţia că ar putea câştiga sume mari de bani în urma vânzării construcţiilor i-a determinat pe mulţi agenţi să accepte propunerea, doar că, cei interesaţi au întârziat să apară.

De vină este "bunul gust" promovat de palate, dar şi preţul cerut pe clădirile înalte cât un bloc: chiar şi un milion de euro.

Cu toate că acoperişul stă să pice sau prin multe turnuleţe bate vântul, proprietarii nu se grăbesc să îşi reamenajeze locuinţa sau să finalizeze construcţiile, iar Primăria Recaş nu are temei legal pentru a forţa mâna ţiganilor. Astfel, Recaşul, oraş recunoscut, în trecut, pentru palatele de lux ţigăneşti, a ajuns să aibă pe raza sa doar coloşi de beton şi metal.

"Lumea râde acum de noi că am sărăcit. E drept, nu avem la fel de mulţi bani ca înainte de criză, dar o să ne revenim noi. Şi atunci o să investim în locuinţe ca să avem cele mai frumoase palate. Trebuie doar să aşteptăm vremurile alea mai bune", spune Romică Tivon, unul dintre proprietarii de palate pe jumătate ridicate din Recaş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°