Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se înclină terenul! Dovada că transferurile făcute de Becali au fost făcute "după ureche"

Publicat in Pro Sport, miercuri 11 ianuarie 2012 · ·

Transferurile roş-albaştrilor din această iarnă entuziasmează suporterii, dar nu şi pe antrenorii Stelei. Lotul are de suferit pentru că fotbaliştii care preferă partea stângă au o concurenţă uriaşă, în timp ce colegii de pe partea dreaptă sunt mai siguri de posturile lor.

Semnalul de alarmă a fost tras chiar de "secundul" Edi Iordănescu. Fiul fostului antrenor şi jucător al roş-albaştrilor a avertizat că lotul este dezechilibrat în acest moment din punct de vedere al posturilor pe care le ocupă fotbaliştii Stelei. În primul rând, pe poziţia de fundaş stânga, Ilie Stan are trei jucători, în timp ce pe cealaltă parte a terenului, dintre jucătorii valizi, doar Ovidiu Dănănae se poate spune că este de meserie fundaş dreapta. În linia mediană se întâmplă acelaşi lucru, pe postul lui Cristi Tănase fiind alţi cinci jucători care pot evolua fără nicio problemă, iar pe locul lăsat liber de Bănel Nicoliţă, doar Chipciu este o soluţie sigură, deoarece Năstăsie nu a convins în prima parte a sezonului, putând fi chiar împrumutat la o altă echipă.

Bătălie şi în atac şi în apărare

La fel ca şi în centrul apărării, unde există o concurenţă acerbă între Geraldo, Iliev, Gardoş, Chiricheş şi chiar Martinovic, şi în compartimentul ofensiv este din nou o luptă interesantă pentru locurile din echipa de start. În lotul roş-albaştrilor se regăsesc şase jucători care pot juca în faţă dacă îl includem aici şi pe Florin Costea, toţi fiind aduşi în acest campionat. Mai mult, Gigi Becali încearcă în aceste zile transferul lui Wesley, care la bază este tot atacant central.

Tătăruşanu şi Bourceanu, siguri de locul lor

Totuşi, în lotul roş-albaştrilor sunt şi fotbalişti care au locul de titular asigurat. Primul este Ciprian Tătăruşanu, care a părăsit buturile doar când a fost accidentat, locul său fiind luat la acea vreme de Răz

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 27 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 27 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°