Totul are un pret. Inclusiv acest referendum necugetat. Cineva ar trebui sa plateasca imensa risipa de energii si fonduri electorale. Onorabilul Relu Fenechiu, de pilda, daca tot s-a ratoit la alegatori in timpul campaniei. N-am mai publicat la gazeta de anul trecut. Nu m-am oprit din scris, fireste. Nici nu ma mai pot, vai, opri. Voi muri, probabil, cu creionul in mana si cu tastatura laptopului sub tampla. Nu-i cel mai glorios fel de a muri, dar nici cel mai deplorabil, cred. Facultatea de Filosofie de la „Cuza" are un blog si mi-am exprimat ofurile metafizice si opiniile de tot felul acolo. Dar si in revistele de cultura. In tot acest lung rastimp, am urmarit atent si ziarul, Ziarul de Iasi, mai precis, caci la el ma gandesc cu drag, in aceste luni de groaza. E o vreme grea pentru gazetarie. Pentru gazetari. Nimeni nu stie ce va fi (cu) presa, cum va arata maine sau poimaine. Totul e, deocamdata, cetos. Clarvazator sa fii, precum defunctul ghicitor si proroc Nostradamus, si tot ignori viitorul ziarelor (tiparite pe fata si pe dosul hartiei). Intre timp, am redactat o carte. Se va publica la Polirom peste trei saptamani. Se intituleaza Cauda pavonis, ceea ce pe romaneste inseamna Coada paunului. E o culegere de eseuri. Avem tot timpul din lume sa discutam despre ea. Asa incat ma opresc aici. Nu-mi place sa ma confesez decat la popa si numai daca imi pune patrafirul in cap. Am calatorit. Mai bine de o luna, am respirat colbul patriei. Am fost in multe locuri: la Varatec, la Agapia, in Sibiu, in Brasov. Am contemplat un peisaj lunar, calcinat. Pamantul e ars de seceta si, in multe locuri, nelucrat, sterp, mort. Avem, pesemne, mai mult pamant decit e nevoie, de vreme ce nu-l ingrijim. Sau macar asa pare. Mancam cartofi norvegieni, rosii din Alaska, pepeni verzi din Islanda, pere malaiete din Antarctica sau din Tara de Foc. In Romania, nimic nu mai este autohton: nici