Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE vrea să simplifice formalităţile vamale pentru nave

Publicat in Bursa, luni 8 iulie 2013 ·

Comisia Europeană (CE) a prezentat o serie de planuri ce vizează simplificarea formalităţilor vamale pentru nave, reducând birocraţia şi întârzierile în porturi şi sporind competitivitatea acestui sector, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei CE în ţara noastră.

Conform CE, în prezent, agenţii de expediţie şi exportatorii se plâng că, dacă aleg să trimită mărfuri dintr-o parte în alta a Europei cu ajutorul transportului maritim pe distanţe scurte, sarcina administrativă considerabilă din porturi generează costuri suplimentare şi întârzieri semnificative - navele pot aştepta ore şi uneori zile întregi în porturi pentru vămuire. "Toate acestea reduc atractivitatea acestui sector în comparaţie cu alte moduri de transport, în special cu cel rutier, determinând creşterea inutilă a numărului camioanelor pe şoselele noastre deja aglomerate. Graţie noilor propuneri prezentate astăzi de Comisie, transportul maritim se va confrunta cu mai puţine obstacole administrative şi va putea fi utilizat la întreaga sa capacitate, atât pe piaţa internă a UE, cât şi pe alte pieţe", menţionează CE.

Potrivit comunicatului, comunicarea "Centura albastră: un spaţiu unic de transport maritim" prezintă două propuneri principale privind simplificarea formalităţilor pentru transportul maritim prin modificarea Codului vamal existent (respectiv a dispoziţiilor de aplicare a Codului Vamal):

1. Simplificarea formalităţilor vamale pentru transportul maritim în interiorul UE - Societăţile de transport maritim care utilizează o rută regulată din interiorul UE şi transportă mai ales mărfuri din UE pot beneficia deja de proceduri vamale simplificate (în conformitate cu procedurile pentru serviciile de transport maritim regulat). Noile propuneri, prezentate de Comisie în iunie 2013, vor îmbunătăţi aceste servicii de transport maritim regulat pentru a scurta şi a flexibiliza proced

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 31 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°