Scena politica ne da vertijuri? Nu stim ce se va alege de noi? Ah, sa stam fara grija, concetateni. Bula - pedelistul Nicolae Stan ot Scornicesti - ne linisteste: "Bula este pregatit acum sa lucreze si in Parlamentul Romaniei!" Sa te tii ce bancuri vor urma! * "Stinga a cistigat alegerile!", a anuntat victorios, in seara de duminica, Mircea Geoana, secondat de flacaii lui zimbitori. "Dreapta a cistigat alegerile!", ne-a anuntat victorios, in aceeasi seara, Emil Boc, secondat de firtatii lui zimbitori. De atunci, adica de citeva zile, de la bursa zvonurilor aflam ca stinga face cu ochiul dreptei, dreapta arata spre stinga, dreapta arata spre dreapta si nu prea, un pas inainte, doi pasi inapoi, de nu mai stii pe ce lume te afli... Asta imi aminteste de bancul acela cu concursul pentru intrarea in rindul politistilor. Zice examinatorul in fata unui candidat, aratindu-si miinile: "Uite, asta e stinga, asta e dreapta. Acum le amestecam bine-bine. Ei, spune, care e stinga si care e dreapta?". * De pe lista parlamentarilor parca vesnici au cazut citeva nume de mare rezonanta nationalista. O prezentatoare de la Realitatea Tv spunea ca UDMR-ul a scapat, in fine, de ei. Eu as spune ca si noi, marea masa a romanilor, am scapat, in fine, de latraturile cu spume la gura ale Tribunului, de figura unui Bolcas parca proaspat picat de la bodega direct in studiourile televiziunilor, de umorul negru in cerul gurii al unui Funar pus mereu la patru ace, de gesticulatia descreierata si de crucile strimbe ale unui Gigi-baiat-bun... De necrezut aproape, si totusi real. "Sa-si fi pierdut romanii nationalismul?", se intreaba o jurnalista intr-o gazeta bucuresteana. Aiurea. Daca n-au intrat cei de mai sus in Parlament, nu inseamna ca nationalismul a disparut. El exista si, la momentul potrivit, se vor gasi alti politicieni care sa-l exploateze salbatic. Asta daca societatea civila nu se va dec