Mesajul a fost trimis. Multumesc!

17 cereri de transfer de la un liceu la altul la ISJ

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 22 iulie 2002 ·

Opt solicitari sint cazuri de gemeni, iar noua elevi solicita transferul pentru apropiere de domiciliu Din dorinta de a invata impreuna, opt perechi de gemeni au facut cerere la ISJ pentru a se transfera de la un liceu la altul. Potrivit regulamentului de admitere, acestia au dreptul de a solicita transferul la liceul unde a fost repartizat unul dintre frati, chiar daca au media mai mica decit a ultimului admis. Pe linga aceste transferuri, alti noua copii au solicitat mutarea la un alt liceu, pe motivul apropierii de domiciliu. Conducerea ISJ sustine insa ca aceste transferuri se aproba numai dintr-o localitate in alta, nedind portita libera elevilor de a se transfera la o scoala mai buna in oras, sub pretextul apropierii de domiciliu. Printre cei noua solicitanti se afla un elev care a fost admis la un liceu din Iasi dar, locuind in Pascani, a solicitat transfer la un liceu din aceasta localitate. "Dintre aceste noua situatii, avem si trei copii cu deficiente locomotorii ale caror cereri necesita aprobarea Ministerului, pentru ca nu indeplinesc criteriul de medie", a precizat Julieta Grigoras, vicepresedinte al comisiei judetene de admitere. Pentru a se transfera de la un liceu dintr-o localitate diferita, elevii respectivi trebuie sa aiba o medie cel putin egala cu cea a ultimului intrat la liceul unde solicita transferul, acesta realizindu-se doar pe locurile ramase vacante. Absolventii de gimnaziu care nu au promovat examenul de admitere au inceput de ieri sa completeze fisele cu optiuni pentru locurile ramase libere la scolile profesionale si de ucenici. Pe cele 3.283 de locuri ramase neocupate aici, ieri, la sediul ISJ, s-au prezentat aproximativ 50 de elevi respinsi din totalul celor 113. "Acestia au picat numai din cauza completarii gresite a fisei", a mentionat Grigoras, care i-a sfatuit pe elevii respinsi sa se inscrie chiar si la scolile profesionale, pen

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 21 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 30 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°