Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii măcelari de la Medicină l-au "executat" şi pe portarul căminului

Publicat in Adevarul, marți 9 februarie 2010 ·

Iulian Dogaru, fostul portar al căminului 1-2 al Universitatăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, e îngropat în datorii pentru că a fost scos ţap ispăşitor pentru crima de la Medicină.

Iulian Dogaru a fost dat afară în august 2009, la câteva săptămâni după ce Trifu Schroth, de 65 de ani, a fost ucis de doi studenţi, în căminul de la Medicină. Dogaru, care i-a anunţat pe poliţişti că holul căminului e plin de sânge şi i-a ajutat la prinderea criminalilor, bate şi acum la uşile ştabilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi plânge după locul său de muncă.

„Au spus că mă reangajează după 1 ianuarie 2010. M-am dus la şefii de la Medicină de câteva ori în acest an şi nu mă primesc în audienţă. M-au păcălit să îmi dau demisia în august, pentru că au venit ziariştii şi au întrebat de crimă. Acum sunt pe drumuri", s-a plâns Iulian Dogaru magistratului Mircea Creţu, care judecă dosarul crimei de la Medicină.

„Nu pot să cred că v-au dat afară pentru că vin televiziunile. Nu mai sunteţi angajat? Este absurd. V-au lăsat fără loc de muncă?", i-a plâns de milă judecătorul în timpul procesului. Iulian Dogaru are rate la casă şi îşi caută disperat un loc de muncă în plină criză. „M-au lăsat pe drumuri. Crima este cel mai grav lucru care mi s-a întâmplat. Am rămas fără loc de muncă pentru că am fost un om bun şi am anunţat poliţia", a mai spus Iulian Dogaru, care speră să fie reangajat ca portar la căminul crimei. „Domnul Dogaru a plecat prin demisie de la noi. Nu i-am făcut promisiuni. Nu ştiu dacă a fost pe la noi", a declarat Filip Fiat, administrarorul căminului.

Iulian Dogaru a fost dat afară imediat după ce Sergiu Florea şi Carmen Bejan l-au tranşat pe Trifu Schroth, tinerii fiind judecaţi acum pentru omor şi profanare de morminte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 41 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 28 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 42 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 34 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°