Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vă protejaţi copiii de neplăcerile divorţului

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Pentru voi, divorţul poate fi o eliberare, dar pentru copiii voştri, adaptarea la noua situaţie poate fi dificilă. Îi vei ajuta dacă nu le ignori întrebările şi dacă, prin emoţiile tale negative, nu pui presiune suplimentară asupra lor.

Divorţul aduce o mulţime de schimbări atât în viaţa adulţilor, cât şi în viaţa copiilor. Mutarea dintr-o casă în alta, alte şcoli,

alţi colegi şi, în general, altă atmos­feră în casă. Nu este deloc simplu pentru un copil să facă faţă unor astfel de schimbări şi, de aceea, trebuie să îi fii alături.

Nu ei sunt cauza rupturii

Copiii trebuie să ştie de la bun început că divorţul înseamnă separarea celor doi părinţi. De aceea, nu este indicat să le cultivi speranţa că lucrurile s-ar putea schimba şi că, la un moment dat, familia s-ar putea reîntregi, chiar dacă acest lucru nu este exclus. În schimb, evitaţi disputele şi discuţiile în contradictoriu de faţă cu copiii. Toate aceste manifestări le creează celor mici suferinţă şi nesiguranţă. În cazul în care certurile pornesc de la diferenţele de perspectivă asupra unor aspecte care-i privesc, de exemplu felul în care sunt educaţi, cei mici vor avea impresia că ei sunt vinovaţi pentru starea conflictuală şi vor accepta cu greu situaţia. Mai mult, vor crede că ei poartă o parte din vină pentru divorţul vostru. Cei mici nu vor ajunge la astfel de concluzii care le distrug stima de sine dacă le veţi explica faptul că, deşi divorţaţi, rămâneţi părinţi şi-i veţi iubi la fel de mult, indiferent de situaţie.

Rămâneţi prezenţi în viaţa copilului

Studiile arată că, în cazul copiilor care au parte de prezenţa ambilor părinţi, chiar dacă sunt divorţaţi, aceştia au rezultate şcolare mai bune, au un grad mai mare de succes în viaţă, sunt mai adaptabili şi mai stabili emoţional comparativ cu cei care stau la unul dintre părinţi şi au un contact spor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 6 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°