Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lotul CS U Craiova, un mister

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 iulie 2013 ·

Reprezentanţii CS Universitatea au venit din nou în faţa jurnaliştilor craioveni, dar nu au dezvăluit componenţa lotului sau staff-ul administrativ, prezentarea proiectului începând să semene din ce în ce mai mult cu o telenovelă fără sfârşit.

Sala Polivalentă din Craiova a găzduit ieri o conferinţă de presă organizată de CS Universitatea Craiova, la care au luat parte directorul executiv Pavel Badea, antrenorul Erik Lincar, directorul sportiv Zeno Bundea şi doi jucători, mijlocaşul Gabriel Velcovici şi fundaşul Zoran Ljubinkovic. Deşi toată lumea credea că se va termina cu secretomania din ultimul timp, lotul de jucători şi organigrama clubului au rămas necunoscute, momentul mult aşteptat prelungindu-se până la următoarea întâlnire sau următoarele întrevederi.

Directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a explicat cum s-a ajuns la crearea echipei şi ce se aşteaptă de la aceasta, dezvăluind că îndeplineşte toate cerinţele să poată evolua în fotbalul românesc. „Decizia demarării acestui proiect îi aparţine primarului municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu. Cine este implicat în acest proiect? Primăria Craiova, prin Consiliul Local, comunitatea din Craiova, CS Universitatea, club care aparţine de Ministerul Educaţiei şi care este în directa subordonare a Departamentului General de Învăţământ Superior din cadrul ministerului mai sus-amintit. Este clubul-mamă, care a fost înfiinţat în 1948, în acest an facem 65 de ani de existenţă, şi care are în componenţă 15 secţii. Noi extindem parteneriatul, asocierea pe care o avem cu primăria de la handbal, baschet şi volei şi la fotbal. Astfel a apărut şi o societate comercială, care se numeşte Clubul Sportiv U Craiova şi pe care se va desfăşura activitatea sportivă, care va achita cheltuielile necesare desfăşurării activităţii, pentru că nici noi, şi nici primăria nu ne permitem să susţinem activi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 3 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°