Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: FC Oltchim şi Ghecon Lăpuşata au pierdut în etapa a IX-a din liga a III-a

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Cele două echipe vâlcene nu au obţinut nici un punct în meciurile disputate astăzi, de la ora 15.00. FC Oltchim a pierdut pe teren propriu cu Juventus Bascov, în timp ce Ghecon a fost învinsă în deplasare de CS Vişina Nouă.

Ploaie de goluri în meciul dintre FC Oltchim şi Juventus Bascov la Râmnicu Vâlcea. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 4 prin Niţă, însă chimiştii au egalat prin Răcăreanu, stabilind rezultatul la pauză 1-1. Colins a marcat din nou pentru formaţia din Bascov, dar Marinescu a restabit egalitatea în minutul 73. Niţă a trimis mingea în poartă din nou, în timp ce Rizea a majorat avantajul cu patru minute înainte de final. Acelaşi Marinescu a înscris pentru vâlceni din penalty, stabilind scorul final, 4-3 pentru formaţia piteşteană. În urma acestui rezultat, FC Oltchim a coborât pe locul şapte în clasament şi va evolua etapa următoare pe terenul grupării ALRO Slatina.

Concitadina Ghecon Lăpuşata a pierdut pentru a şaptea oară în acest sezon în deplasarea de la Vişina Nouă cu 1-0, prin reuşita lui Velica din minutul 75 şi continuă să fie lanterna roşie a seriei a IV-a din clasament, urmând să joace etapa următoare cu FCM Alexandria.

Celelalte rezultate din etapa a 9-a în Seria a 4-a a Ligii a III-a:

Ralbex Turcineşti - CS Primăvera 2-0 (Roncea 1, Meliţă 42)

FCM Alexandria - FC Târgovişte 1-1 (G. Marin 47 / Petculescu 68);

Triumf Bârca - FC Argeş II 1-0 (A. Luţă 44);

Armata Craiova - Minerul Mătăsari 1-0 (Stoian 45);

Minerul Motru - ALRO Slatina 3-1 (Şoo 28, C. Laurenţiu 43, M. Laurenţiu 72 / Hapaină 90-p.);

Progresul Corabia - FC Caracal 1-3 (Milencovici 24 / Precup 7, Aria 29, Hebga 80).

Partida CS Albota - Prometeu Craiova s-a amânat, deoarece echipa craioveană are mai mulţi componenţi la naţionala MAI care participă în aceste zile la o competiţie în Bulgaria.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 59 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 47 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°