Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să închiriezi un spaţiu comercial în Constanţa? Noi îţi spunem care sunt cele mai bune oferte

Publicat in Ziua Constanta, luni 18 noiembrie 2013 ·

Criza economică care a „înghiţit” zeci de societăţi comerciale a ieftinit chiria spaţiilor comerciale. Astfel, dacă v-aţi decis să deschideţi o afacere şi sunteţi în căutarea unui spaţiu pentru birouri, trebuie să ştiţi că plata lunară în municipiul Constanţa pentru un asemenea spaţiu se porneşte de la 8 euro pe metrul pătrat. Preţul, desigur, este influenţat şi de zona în care este situat spaţiul comercial, de îmbunătăţirile de care dispune şi de vadul de clienţi.

Astfel, deşi situate teoretic în aceeaşi zonă, două proprietăţi pot avea preţuri diferite, în funcţie chiar de partea străzii pe care sunt amplasate.

Spre exemplu, în zona Faleză Nord, un etaj de vilă de 80 de metri pătraţi, ideal pentru birouri, cu îmbunătăţiri şi gaze, poate fi închiriat pentru suma de 450 de euro pe lună. În aceeaşi zonă, un spaţiu de 90 de metri pătraţi, stradal, cu îmbunătăţiri, poate fi închiriat pentru suma de 600 de euro. Un spaţiu comercial de 55 mp, situat în cartierul Tomis IV, care dispune de îmbunătăţiri, ar putea fi al dumneavoastră pentru 450 de euro pe lună. Dacă aveţi nevoie de o suprafaţă mai mare, puteţi opta pentru un spaţiu de 200 de metri pătraţi, în zona Trocadero. Preţul este de 6 euro pe metrul pătrat, adică 1.200 de euro. În zona Abator, puteţi opta pentru un birou nou-nouţ situat într-o clădire de trei etaje. Suprafeţele birourilor sunt situate între 24 şi 66 de metri pătraţi, sunt amenajate integral, iar preţul porneşte de la 95 de euro pe metrul pătrat.

În zona Dacia, un spaţiu comercial de 70 de metri pătraţi, cu două grupuri sanitare, costă 350 de euro, iar unul de 100 de metri pătraţi situat în zona Capitol se poate închiria pentru suma de 800 de euro pe lună, adică 8 euro pe metrul pătrat. Cine doreşte însă să-şi mute afacerea în zona centrală a municipiului, poate opta pentru un spaţiu de 260 de metri pătraţi, la care se ada

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Nouă acţiune de salvare în Munţii Maramureşului - Trei cetăţeni ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă nu mai pot înainta / Salvamontiştii au ajuns la ei

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii intervin, din nou, miercuri seară, în Munţii Maramureşului, unde trei cetăţeni ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă, nu mai pot înainta. UPDATE: ”Salvatorii montani, împreună cu colegii de la Poliţia de Frontiera au ajuns la cei tre

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 8 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 10 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 8 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 13 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 13 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 8 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°