Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, este convins că este filat de serviciile secrete, el afirmând că are dispozitive de interceptare atât la sediul LPF, cât şi acasă şi la hotelurile pe care le are în proprietate, transmite Mediafax.
"Mă uitam aseară la televizor, au început cu microfoanele pe sub paturi. Dar eu ştiam că asta e ţara. Eu am sigur microfoane, şi aici la Ligă, şi pe acasă şi pe la hoteluri, peste tot. Dar eu nu mă feresc, eu vorbesc, dacă mă simt curat de ce să îmi fie frică? Eu oricum nu fac nimic fără să chem juriştii", a spus, marţi, Dragomir.
El a declarat că oamenilor de fotbal le este teamă să mai vorbească la telefon. "N-am mai vorbit nici cu George Copos (n.r. - acţionarul majoritar al FC Rapid), de când România a devenit ţara şoaptelor, toată lumea se fereşte să mai vorbească la telefon. Nu poţi să zici nici «Bună ziua, mergi cu mine în locul cutare», că imediat se interpretează şi te bagă la puşcărie", a menţionat oficialul Ligii.
Dragomir susţine că pentru a fi pedepsit este suficient "să superi pe cineva care are putere". "Eu am spus că nu fac nimic fără să vorbesc cu juriştii, dar cu toate astea, nu trebuie să fii vinovat, e suficient să superi pe cineva care are putere. Şi atunci, ferească Dumnezeu, l-ai supărat, gata, te-a curăţat", a adăugat Dumitru Dragomir.
Preşedintele a afirmat că nu este normal dacă managerul FC Steaua, Mihai Stoica, ascultă telefoanele fotbaliştilor, dar precizează că "spionajul sportiv" poate fi totuşi acceptat. "Şi dacă le ascultă, ce? Îi bate? Nu e normal, dar se practică. Spionajul sportiv e altceva. Şi eu când eram preşedinte de club făceam controale la fotbalişti. Îi prindeam pe unul cu câte două gagici în pat şi el spunea că dormea şi s-a trezit cu ele două în casă", a mai spus Dumitru Dragomir.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru