Reprezentanții uneia dintre cele mai mari companii de telecomuncații din lume poartă tratative la Ploiești pentru o colaborare în domeniul supravegherii cetățeanului, alarmare și intervenție în situații de urgență.
Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții ZTE Romania - Jin Renyuan, CEO, Sam Wang, Bussines Director, și Eduard Gheorghiu, T&C Section Director.
Discuțiile au avut ca temă o posibilă colaborare cu compania ZTE iîn ceea ce privește siguranța cetățeanului plecând de la supraveghere, alarmare și intervenție în situații de urgență.
Oficialii au discutat despre o colaborare în ceea ce privește componența tehnică, dar și despre soluții de finanțare.
„În măsura în care soluțiile de finanțare vor fi compatibile cu dorințele și posibilitățile municipalității, este posibilă implementarea unor astfel de proiecte în Ploiești", se arată într-un comunicat al primăriei.
ZTE este cea mai mare companie de telecomunicații din China și una dintre cele mai mari din lume.
Cei de la ZTE au fost interesați, în primăvară, și de Constanța și Hunedoara. Aceștia au vorbit atunci despre investiții în infrastructura de telecomunicaţii, dar şi despre deschiderea unei linii de producţie de componente electronice.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!